Idei de amenajare gradinita, afterschool sau cresa

Grădinița se află printre primele locuri importante în care un copilaș petrece timpul în afara casei. Astfel, copilașul trebuie să se simtă în primul rând sentimentul de siguranță, trebuie să fie atras de încăperile în care petrece timpul, fără a simți lipsa părinților. Culori vibrante, animăluțe, litere și cifre și orice alte elemente ce pot capta atenția și pot ajuta micuții „elevi” să învețe lucruri noi, să fie curioși și să se simtă cât mai în siguranță la grădiniță.


Care sunt etapele amenajarii unei gradinite, crese sau afterschool

Cel mai important aspect când vine vorba despre amenajarea unui spațiu destinat copiilor este siguranța. Toate încăperile clădirii trebuie să fie spațioase, fără prea multe obiecte ce ar putea răni pe cineva. După asigurarea unui spațiu optim, alegerea conceptului este următoarea etapă a amenajării grădiniței. Conceptul este, în general, bazat pe culori vii, care să stimuleze micuții, să le capteze atenția. Bineînțeles, conceptul poate fi reinventat și adaptat în funcție de încăperea pusă la dispoziție. 


Amenajarea gradinitei in interior

Interiorul încăperii are un rol foarte important pentru primele impresii, atât ale copiilor, cât și ale părinților și educatorilor care vor petrece timp. Sălile grădiniței trebuie să fie practice, confortabile, spațioase și dotate corespunzător. Sălile de clasă, cancelaria, grupul sanitar și toate celelalte încăperi trebuie să fie amenajate și decorate ca atare.


Amenajarea salilor de clasa

Când vine vorba de sălile de clasă ale unei grădinițe, trebuie să ținem cont de faptul că, pe lângă aspectul încăperilor, siguranța copiilor este pe primul loc. Astfel, sălile de clasă trebuie să fie cât mai aerisite și spațioase. Monitorizarea continuă a copilașilor este deosebit de importantă. 

De asemenea, trebuie să avem în vedere amenajarea unei ieșiri de urgență. Mai apoi, trebuie să avem în vedere poziționarea tablei într-un mod practic, fiecare copil trebuie să aibă acces la aceasta fără să-i fie afectată vederea. Pentru scăunele și băncuțe, se recomandă cele cât mai ușoare, joase, colorate, fără margini ascuțite care ar putea accidenta copiii. Băncuțele colective încurajează colaborarea, ar fi recomandate în favoarea celor individuale. Pereții ar trebui să conțină atât litere, cifre cât și informații utile pentru copii. În fiecare clasă ar trebui să existe și un spațiu pentru depozitarea bunurilor fiecărui elev, cât și o bibliotecă unde aceștia pot alege cărți de povești, enciclopedii, sau orice le poate stârni curiozitatea. 

Pe lângă aceste aspecte, cel mai important este să nu exagerăm cu decorațiunile. Pereții încărcați și prea multe culori și obiecte pot da senzația de neliniște, sau pot distrage micuții elevi. 


Amenajarea cancelariei

Cancelaria este locul în care educatorii petrec timpul atunci când nu au grijă de micuții elevi. Acest spațiu ar trebui să fie cât mai spațios și bine organizat, pentru ca fiecare educator să își poată organiza bunurile personale și pentru a se putea relaxa în pauze. Cancelaria trebuie dotată atât cu scaune și birouri, cât și cu spații de depozitare a obiectelor personale. De asemenea, cancelaria treie să fie cât mai apropiată de sălile de clasă și de grupurile sanitare.


Amenajarea coridoarelor

Coridoarele trebuie să fie amenajate într-o manieră potrivită întregii clădiri. Coridorul ar trebui să sugereze faptul că aparține unei grădinițe, să fie decorat cu eventuale fotografii, desene, stickere etc., să fie cât mai luminos și spațios. Pardoseala recomandată pentru un coridor este una mai rezistentă, deoarece volumul de trafic este mai mare. 


Amenajarea locurilor pentru somn

Locurile speciale pentru somn trebuie să ofere o stare de relaxare, de confort, trebuie să fie un spațiu ambiental. Sunt recomandate paturile joase sau cu protecție, pentru a nu exista accidente nedorite. De asemenea, camera de somn ar trebui să fie poziționată astfel încât educatorii pot supraveghea cu ușurință copiii. 


Amenajarea gradinitei in exterior

Așa cum interiorul clădirii în care este grădinița este foarte important, exteriorul joacă un rol la fel de important pentru primele impresii. Dacă interiorul este bine gândit și bine organizat, exteriorul ar trebui să fie la același nivel. Este recomandat ca atât clădirea, cât și curtea să sugereze conceptul intregului spațiu.


Amenajarea spatiilor de joaca/activitati

Ideea spațiului de joacă și de activități este de a încuraja copiii să se relaxeze, să fie în mișcare și să interacționeze cât mai mult. Acest spațiu trebuie să aibă leagăne, mese, băncuțe, iar copiii să fie înconjurați de spații verzi. Este recomandat să le fie puse la dispoziție jocuri educative și sigure, pentru a nu se accidenta.


Cat de important este design-ul peretilor exteriori?

Design-ul pereților exteriori este extrem de important, deoarece copiii trebuie să simtă că aparțin acelui loc. Aceștia trebuie să se bucure atunci când vin la grădiniță, să se simtă curioși să să le fie captată atenția. Sunt recomandate mici desene, culori, forme neobișnuite, orice îi poate ajuta să fie mai creativi. 


De ce sa alegi un designer de interior pentru amenajarea gradinitei

Fiind un loc dedicat unor oameni în mininiatură, care sunt încă în creștere, sunt foarte vulnerabili și sensibili, acesta trebuie bine gândit și amenajat corespunzător. Fiecare detaliu este important, esențial. Un designer de interior poate veni cu cele mai bune perspective asupra unei întregi clădiri, poate pune cap la cap un plan pentru amenajarea grădiniței într-un mod unic și sigur. Pentru a lua cele mai bune și sigure decizii, designer-ul de interior este cea mai de încredere sursă de idei și perspective – un artizan care îmbină esteticul desăvârșit cu funcționalitatea.

Adaugam buton de contact

Share:

CONTACT

Ești pregătit pentru o nouă experiență? Suntem aici să ascultăm viziunea ta și să o transformăm în realitate.
Sediu București
Piața Dorobanților 4, Sector 1, București, România
Telefon

+4 0758 739 654

Email

contact@creativ-interior.ro