Concepte neobișnuite în designul restaurantelor și a cafenelelor

Ca turiști, întotdeauna ne punem pe lista de obiective și câteva locații din zona de Food Service. Unele le alegem în funcție de tradiție, altele în urma recomandărilor primite pentru mâncarea bună sau servicii excepționale. Dar există locații care atrag prin arhitectura spațiului sau concepte neobișnuite de design. Am pus accent pe design, deoarece generația care vine în urma noastră sunt mereu în căutare de noutăți, spații excentrice, tehnologii inteligente care fac parte din viața lor. De aceea un local care inspiră, are o poveste în spate, atrage prin inovație sau face clientul să fie curios, întotdeauna va câștiga notorietate, iar acest lucru înseamnă succes.

De aceea astăzi, mi-am propus să vă dau mai multe exemple de locații renumite din lume care au devenit atracții turistice, unde uneori ai posibilitatea să intri acolo doar pe baza de invitație, rezervare sau cu răbdarea de a sta la coadă la intrare. Să începem:

Cafeneaua din carton

Studioul indian de arhitectură Nudes a conceput cafeneaua Cardboard (din Mumbai) integral din carton. Desigur, cartonul servește doar ca material de finisare, dar este folosit peste tot: de la pereți până la scaune și lămpi. Pentru a păstra rezistența materialelor pe zone umede, cum ar fi blatul, zona barului, acestea au fost tratate cu ceară. Mesajul conceptului este destul de simplu – Să fim ecologici și să utilizăm cât mai des materialele biodegradabile sau reciclabile.

Cafeneaua fără mobilă

Designul cafenelei Milky’s din Toronto, creat de studioul Batay-Csorba, subliniază foarte evident stilul minimalist: în ciuda spațiului suficient pentru mese, nu există mobilier. Conceptul acestui local sublinieză ideea de „tu și cafeaua ta preferată” și face apel la consumatorii care se grăbesc întotdeauna. Acest lucru a fost făcut cumva în contrast cu numeroasele localuri aglomerate ale orașului.

Restaurant într-un fost hangar de avion

Studioul Francesc Rifé din Barcelona a creat designul elegant al restaurantului Merkato, într-un spațiu care cândva a fost un hangar de avion. Interiorul cu tavanele înalte și cu un design industrial seamănă mai mult cu un food court. Ca și gama cromatică, s-a optat pentru culoarea neagră, pe care designerii contemporani evită să le aplice în aceste tipuri de amenajări.

Magazin de înghețată sub formă de vagon de tren

Designul magazinului de înghețată Milk Train este orientat câtre publicul, care dorește, nu doar să savureze o înghețată bună, dar și să distribuie câteva poze pe rețelele de socializare cu un spațiu foarte interesant ca amenajare și totodată premiat internațional. Mini-cafeneaua este folosește imaginea unui tren, cu multe elemente reprezentative, dar abstractizate: meniul de la bar, formele rotunjite, amplasarea băncilor etc. Pentru a reflecta un aer copilăresc și primitor, designerii au folosit culorile deschise de alb și bleu.

Citește și despre Nevoia restaurantelor cu loc de joacă pentru copii

Cafeneaua „Instagramabilă”

Cafeneaua ORIGINALFRESH din Beijing se mândrește cu un design îndrăzneț, unde fructele reprezintă laitmotivul conceptului și al meniului. Localul este adresat în primul rând tinerilor, care duc un stil de viață sătătos și vor să-l răspândească prin intermediul rețelelor de socializare.

Identitatea vizuală și designul a fost inspirat din conceptul de arhitectură Billboard din anii 60-70 creată de către arhitectul Robert Venturi. De aceea, grafica dominantă o reprezintă fresca colorată sub denumirea Cutting Fruit. Pentru a echilibra această explozie de culore și motive grafice, mobilierul și echipamentele au forme simple și culoare albă.

Restaurantul în două culori

Designul restaurantului grec Lollo’s Athene creat de studioul AK-A a fost limitat la o cromatică minimalistă de doar două culori – alb și verde închis, care subliniază ideea unui meniu italian nepretențios, cu preparate simple. Spațiul interior deste destul de înalt, ceea ce a dus la nevoia de a împărți spațiul pe două niveluri. Așa a luat nașterea idea de a vopsi în verde totul până la înălțimea de 90 de cm, iar tot ce este peste, cu alb, inclusiv partea superioară a spătarelor de la scanele mai înalte. În interiorul restaurantului puteți identifica și un pic de roșu. Această culoare este utilizată pentru rama geamului și rafturile din zona bucătăriei și a barului, dar și la aplicele de perete.

Restaurant peruan cu acoperiș din iarbă

Mil Centro este un restaurant autentic din Peru, proiectat de Estudio Rafael Freyre din Lima. Acoperișul localului, situat în Valea Sacră a Incașilor, este realizat din iarbă, în stilul tradițional peruan. Conceptul de meniu Mil Centro este definit ca „laborator și centru de experimente în gastronomia locală”. Restaurantul însuși este situat într-o zonă incredibil de frumoasă și retrasă din Ținuturile Andine, iar în curte crește un copac pe cale de dispariție – queñua.

Scopul meu din acest articol este să vă confirm încă o dată, că un design conceptual, bine gândit, cu o poveste interesantă în spate, va atrage cu siguranță un mare succes pentru viitoarea dvs locație. De ce să nu fiți cu un pas înaintea concurenței?

Aveți nevoie de un concept de cafenea sau restaurant, ne puteți contacta aici.

Articol scris pentru revista HORECA România.

Sursă poze: Pinterest, ArchDaily, Dezeen

Share:

CONTACT

Ești pregătit pentru o nouă experiență? Suntem aici să ascultăm viziunea ta și să o transformăm în realitate.
Sediu București
Piața Dorobanților 4, Sector 1, București, România
Telefon

+4 0758 739 654

Email

contact@creativ-interior.ro