Fie că îți place să îi surprinzi pe cei dragi cu delicatese, fie îți place să fii surprins, bucătărie este un loc care aduce bucurii pe masa familiei, iar în contextul pandemiei însoțită de cerințele carantinei de anul trecut, poate a fost ocazia ideală de a-ți exersa și descoperi abilitățile culinare. În planificarea designului bucătăriei trebuie să fie prezentă fuzionarea esteticului cu funcționalitatea, având în vedere rolul pe care această încăpere îl are pentru tine.
Pentru că fiecare persoană are un stil unic atât în a găti, cât și în a transforma propriul spațiu într-un loc intim și special, te vom ajuta să-ți definitivezi bucătăria conform visurilor tale, prin alegerea culorilor, a stilului de amenajare, a luminii potrivite și chiar a materialului din care este confecționat blatul de bucătărie.
Idei de culori pentru bucatarie in functie de dimensiuni si forma
Opțiunile pentru a amenaja bucutăria pot fi infinite, redate printr-o fuziune între gusturile personale, trendurile din momentul de referință și spațiul pus la dispoziție. În funcție de aceste criterii, există pentru fiecare tip de bucătărie anumite recomandări care pot transforma o simplă încăpere într-una dedicată pasiunii culinare, în care familia trăiește clipe memorabile.
Ce culori alegi pentru o bucatarie mare
Dacă în cazul unui spațiu mic nuanțele de culori sunt limitate, pentru bucătăriile cu dimensiune mare se pot lua în considerare toate posibilitățile de combinare a culorilor.
Prin aceasta, puteți alege mobilierul de nuanțe închise, chiar un negru mat care induce eleganță, sau se pot alege diferite pattern-uri îndrăznețe cu nuanțe puternice, precum verzui, galben canar, lila. Atenția se va îndrepta asupra construirii unui spațiu armonios și funcțional.
Ce culori alegi pentru o bucatarie mica
Culorile optime pentru spațiile mici sunt cele deschise, neutre sau pastelurile. O combinație între alb și bej cu finisaje de marmură cu suprafață reflectantă poate induce senzația unui spațiu mai larg.
Pentru acest tip de dimensiune, se poate opta și pentru o încăpere monocromă, nuanță aleasă din gama culorilor neutre (bej, ivoire, taupe, gri, alb, olive), cu scopul de a reflecta cât mai mult din lumina naturală. Culorile închise și un design complex vor influența în mod negativ spațiul limitat din încăpere.
Ce culori alegi pentru o bucatarie open space
În cazul bucătăriei de tip open space, recomandarea este ca estetica bucătăriei și cea a livingului să formeze un aspect unitar, accentele de culori regăsite în una din încăperi, să fie recurente și în cealaltă.
Un exemplu pentru astfel de spațiu ar fi redat de pereți monocromi, iar piesele de mobilier regăsite (dulapuri, masa, canapea) să fie incluse în aceeași paletă de culori. Se va face alegerea între tonuri de culori reci sau calde.
Ce culori alegi pentru o bucatarie lunga si ingusta
Culorile potrivite pentru o bucătărie lungă și îngustă trebuie să amplifice spațiul limitat.
Acestea pot fi albul, tonuri de bej, bleu pastel, verde mentă. Elemente ce dau impresia de deschis trebuie să fie prezente, precum finisaje de lemn, alături de suprafețe lucioase și reflectante. Poate fi adăugat un centru de interes, o culoare vie care să atragă atenția, într-un colț al camerei.
Ce culori se potrivesc bucatariei in functie de stilul de amenajare
Stilul de amenajare al bucătăriei este influențat atât de preferințele personale, cât de trendurile generale, însă enumerăm mai jos câteva dintre cele mai frecvente stiluri, care pot reprezenta o posibilitate de decorare sau o sursă de inspirație.
Culori pentru o bucatarie in stil modern
În stilul modern își fac simțită prezența culorile simple, albul, bejurile, griurile și negrul, care constituie paleta standard a acestui stil. Pot fi întâlnite și culori puternice sau pastelate.
Alte culori regăsite în această estetică sunt captate de elementele de decor specifice, precum cele realitaze din sticlă, inox și alte aliaje din metale comune. În ceea ce privește gama cromatică a mobilierului, aceasta este limitată prin culori de nuanțe deschise, iar accentul este pus pe simplitate.
Culori pentru o bucatarie in stil clasic
Rezultatul amenajării unei bucătării în stil clasic ar fi o încăpere elegantă, în care paleta de culori specifică cuprinde nuanțe de bej, crem și non-culori (alb, negru, gri).
Mobilierul aferent stilului este caracterizat prin utilizarea lemnului masiv, care aduce o apropiere spre elementele naturii. Datorită simplității stilului clasic, alegerea va fi preferată de către membrii familiei, prin caracterul ergonomic pe care îl deține. Nu este exclusă însă adăugarea unor pete de culoare în nuanțe de albastru sau verde închis.
Culori pentru o bucatarie in stil minimalist
Stilul minimalist aduce o noua viziune asupra amenajării bucătăriei, caracterizată prin claritate și practicalitate, implicând un design simplu, în care sunt integrate elemente de uz practic.
Pe lângă lipsa elementelor decorative, se va sesiza utilizarea non-culorilor, combinații între alb si negru, nuanțe de gri și culori cu tente închise. Stilul minimalist se pliază pe nevoile oricărei tipologii de spațiu.
Culori pentru o bucatarie in stil vintage
Bucătăria în stil vintage presupune atenția spre detaliu, cu opțiunea ca detaliile să fie realizate manual; gravuri în lemn masiv cu finisaj elegant, modele de mozaic complexe. Paleta de culori a acestui stil este formată din culori deschise, tonuri calde sau pastelate.
Culorile au un caracter calmant, armonios, prin utilizarea unor nuanțe de bej, maro, măsliniu, toate acestea în posibile combinații cu detalii aurii. Mobilierul desemnat stilului vintage este de culoare albă, bej sau crem.
Culori pentru o bucatarie in stil retro
Pentru a cuprinde esența stilului retro se vor folosi în procesul de amenajare nuanțe vii, strălucitoare, alături de modele florale, care aduc un sentiment general de boemie. Culorile specifice sunt culori dinamice, tonuri joviale de roșu, potrocaliu, albastru, violet, roz, auriu și argintiu. Acestea se pot completa lângă un tapet cu model floral, plasat pe un singur perete de accent.
Alte elemente specifice acestui stil ar fi dispunerea de un candelabru si de alte obiecte decorative, reminiscente asupra trecutului și aducând un plus de autenticitate stilului retro. Încăperile amenajate în stil retro aduc luminozitate, îndrăzneală și culoare, îmbinând funcționalitatea cu esteticul.
Culori pentru o bucatarie in stil mediteranean sau sicilian
Unul din avantajele abordării stilului mediteranean este prin crearea unei atmosfere dintr-o locație de vacanță în viața de zi cu zi. Stilul acesta este extrem de versatil, cuprinzând o posibilitate variată de combinare a culorilor.
Sunt preferate culorile naturale și vibrante, anume verdele, galbenul, albastrul, roșul, bejul, maroul, alături de plăci mari de lemn ce pot fi vopsite la rândul lor în alb sau maro, fiind o alternativă pentru parchetul clasic. Plasarea unor boluri de ceramică, vaze, broderii, decorațiuni din scoici, îi vor da un plus de valoare stilului mediteranean. Se vor folosi obiecte naturale în amenajre, precum lemnul, piatra, plante și/sau metalul.
Culori pentru o bucatarie in stil american (cu insula/bar)
Și în cazul stilului american accentul este pus pe îmbinarea esteticului cu funcționalul. O caracteristică a acestui stil este construirea unei insule masive în centrul spațiului disponibil, fiind o inovație ce conține o varietate de stații de depozitare.
Datorită faptului că materialul cel mai utilizat este lemnul, opțiunile cele mai comune pentru zugrăvirea pereților sunt nuanțe de alb, bej și gri deschis, unde fațadele sunt în nuanțe deschise, iar podeau în nuanțe închise, conturându-se un joc al contrastului.
Ce culori se potrivesc unei bucatarii in stil feng shui?
Stilul Feng Shui se bazează pe armonie, claritate, calm și liniște, iar astfel întreaga amenajare a spațiului se va baza pe aceste caracteristici. Culorile ce fac posibilă atmosfera menționată sunt culorile pământii și galbene, variații de alb, nuanțe de verde și nuanțe pastelate, care vor aduce enegie spațiului și îl vor vitaliza.
Pentru accente de detaliu, aparatele electrocasnice pot avea finisaje în nuanțe metalice, argintii sau de inox. Acest stil folosește interacțiunea dintre elementele principale ale filosofiei Feng Shui: apa, foc, pământ, lemn și metal.
Culorile peretilor din bucatarie – idei si sfaturi de amenajare
O etapă primordială în proiectarea unei noi bucătării este alegerea culorii sau a culorilor în care pereții vor fi vopsiți. Această etapă nu numai că va indica direcția în care atmosfera bucătăriei se va contura, ci va și stabili accesorile și materialele din care vor fi confecționate elementele de uz culinar. Un aspect important se trebuie adăugat este acela că umiditatea și aburul vor fi predominante în această încăpere.
Pereti in culori calde
Tonurile calde creează o atmosferă primitoare, propice pentru spațiul în care veți lua masa alături de familie și prieteni. Culorile calde cuprind tonuri pământii, portocalii, rozul pal și galbenul pastel, care oferă spațiului un caracter reconfortant.
Tot din gama culorilor calde, pereții pot avea modele în care sunt combinate aceste culori pentru a accentua un spectacol vibrant sau se poate vopsi doar un perete de accent, care va oferi înapoi căldura pe care o primește.
Pereti in culori reci
Culorile reci au dovenit a stimula funcțiile creierului, prin creșterea productivității. Albastrul, verdele închis, violetul, indigoul, reușesc să contureze un aer rafinat și elegant, oferind un impuls de energie celor dornici să-l primească.
O bună combinație de culori reci este reprezentată de asocierea albastrului-verzui cu un blat de piatră, ajutând nuanțele să prindă viață. Combinațiile de culori reci pot fi experimentale, dar trebuie să ai în vedere potrivirea cu accesoriile și electrocasnicele prezente în bucătărie.
Pereti in culori neutre
Culorile neutre dețin proprietatea de a aerisi spațiul limitat al bucătăriei. Prin folosirea paletei de culori, precum alb, bej, crem, ivoire, taupe, olive, pentru pereți spațiului culinar, vei avea mai multe posibilități de a-l accesoriza în funcție de preferințe, fie că dorești accente metalice sau un blat din marmură colorată.
Dacă se respectă aceleași subtonuri reci sau calde în întregimea amenajării, culorile neutre se pot asocia între ele într-un mod foarte creativ.
Pereti in culori pastelate
Un aspect esențial în amenajarea bucătăriei, având în vedere multitudinea de ustentile și elemente funcționale, este ca nuanțele tuturor acestora să se afle într-un raport armonios, nu strident. Astfel, un mod eficient pentru a te asigura că eviți acest scenariu, este folosirea culorilor pastelate.
Rozul pudră, albastrul deschis, verdele mentă, lilaul oferă întregii bucătării un aer jovial, delicat, care nu va obosi ochii. Elementele de accent în nuanțe de alb vor ieși cel mai bine în evidență în cazul pereților în culori pastelate.
Peretii bucatariei in culori puternice (verde, galben)
Trăsăturile culorilor puternice sunt ambiție, vitalitate și forță energetică. Culorile pigmentate, precum verde, galben, albastru, roșu, sunt cel mai bine utilizate pe un singur perete de accent, restul fiind vopsiți într-o culoare care să contrasteze prin lipsa de saturație, cum ar fi o nuanță de fildeș sau chiar alb.
Spre exemplu, verdele amintește de estetica naturi, fiind o culoare energizantă, și se potrivește cu suprafețe din lemn ale mobilierului sau se va asorta cu nuanțe de bej.
Cum integrezi nuantele de gri in bucatarie
Cel mai reușit mod de integrare a nuanțelor de gri în bucătărie este prin fuziunea acestora cu un mobilier de lemn deschis sau mediu și finisaje albe. Griul este o nuanță care se va adapta de minune sunt forma unor plăci ceramice, dispuse pe post de faianță sau chiar gresie.
Pentru a completa acest design, poți adăuga accente de elemente din alămă sau crom.
Idei de culori pentru finisajele din bucatarie
Un prim pas pentru o bucătărie unitară din punct de vedere vizual este redat de alegerea tipului sau tipurilor de finisaj. Materialele de finisaj vor dicta întreaga atmosferă a bucătăriei tale, iar nuanțele și tonurile cromatice ale acestora vor fi implicate în mod direct în acest proces. Atunci când este aleasă culoarea predominantă, se va ține cont de culoarea electrocasnicelor și a elementelor de decor.
Idei de culori si combinatii pentru gresia si faianta din bucatarie
O variantă foarte populară este redată de plasarea gresiei și a faianței în amenajarea bucătăriei. Ele sunt găsite în o gamă variantă de culori și modele. O combinație des întâlnită este materializată prin selectarea gresiei într-o nuanță din aceeași paletă de culori ca cea a faianței, spre exemplu o faianță bej s-ar potrivi de minune cu o gresie de culoare ocru închis. De asemenea, se poate opta și pentru un contrast puternic între cele 2 tipuri de plăci, precum alb-negru, roz pal-grena.
Faianta si gresia cu modele/pattern-uri pentru bucatarie – cum o alegi?
În cazul faianței și gresiei cu pattern-uri, este indicat ca modelele să nu se afle într-o competiție pentru captarea atenției, ci să se complementeze unele pe celelalte.
În alegerea modelelor acestora este esențială găsirea unei continuități estetice, ce poate fi redată atât cromatic, cât și combinând un model simplu cu unul mai bogat.
Nuante de lemn pentru parchetul din bucatarie – sfaturi practice
Cel mai important sfat practic dedicat alegerii nuanței de lemn pentru parchetul din bucătărie este acela că un parchet de culoare închisă va produce o iluzie de îngustare a spațiului, iar un parchet de culoare deschisă va ilumina și va oferă spațiului mai multă dimensiune.
Un altul ar fi dat de nivelul de mentananță pe care diferitele tipuri de parchet le dețin, parchetul de nuanță închisă va avea un nivel mai scăzut, iar cel de nuanță deschisă unul mai ridicat, fiind predispus petelor.
Amenajarea bucatariei cu mozaic
Optarea spre amenajarea unui bucătării cu mozaic are un caracter sofisticat. Mozaicul poate fi prezent pe un singur perete al bucătăriei, cu un aspect lucios sau mat, iar acesta iese mai bine în evidență când mobilierul din bucătărie este simplu, într-o singură culoare.
Amenajarea prin mozaic poate fi prilejul spre a adăuga o amprentă personală spațiului, opțiunile de personalizare fiind nelimitate.
Bucatariile cu marmura – cum alegi culorile?
Marmura aduce în fiecare bucătărie un aspect modern, extravagant, aceasta fiind disponibilă într-o multitutine de culori.
De cele mai multe ori, marmura se va afla în constrast cu restul elementor din bucătărie, fie că este vorba despre mobilier sau de eletrocasnicele prezente în spațiul menționat. Astfel, dacă mobilierul ales este încadrat în o paletă închisă de culori, cea mai potrivită marmură este una albă cu detalii negre.
Idei pentru amenajarea bucatariei cu tapet
În amenajarea cu tapet trebuie să țineți cont de dimensiunea bucătăriei, deoarece acesta este recomandat spre a fi utilizat în suprafețe mai mari.
O idee pentru a utiliza eficient tapetul este în cazul marcării începerii unui alt spațiu în bucătărie, spre exemplu tapetul va delimita locul în care este servită masa versus faianța care poate delimita spațiul de preparare al mâncării.
Cum alegi culorile pentru mobila din bucatarie
O decizie importantă se află în alegerea culorii mobilei din bucătăriei. Culoarea aleasă poate avea un impact mare asupra atmosferei transmise și asupra relației cu celelalte elemente de decor. Mobilierul interacționează cu întregul decor, fiind un centru de interes pentru privire. Datorită acestor motive, este necesară o coordonare între toate elementele, pentru a realiza un tot unitar din punct de vedere estetic.
Mobila de bucatarie de culoare inchisa
Mobila de bucătărie de culoare închisă este recomandată spațiilor de dimensiuni mari, în care se pot realiza contraste de culori în mod estetic. Acest tip de mobilă emană o eleganță aparente și provoacă un aer misterios.
Din punct de vedere utilitar, mobila de nuanță închisă ascunde mai bine eventualele pete urmate din procesul de preparare a mâncării. O culoare închisă poate însemna atât negrul pur, cât și albastru-marin, violet, maro închis sau griuri.
Mobila de bucatarie deschisa la culoare
O paletă cromatică deschisă va aduce de fiecare dată o mai mare deschidere a spațiului bucătăriei tale. Aceasta va părea mai prietenoasă, mai clară și mai aerisită.
Nuanțele care măresc cantitatea de luminizitate pot fi albul, fildeșul, roz pal, verde mentă, galbenrul canar și alte nuanțe pastelate sau culorile neutre, precum gri sau bej. În utilizarea unei mobile deschise la culoare, este indicată folosirea unor finisaje de accent, precum un blat de lemn sau de marmură.
Mobila de bucatarie in culori puternice (galben, verde, portocaliu)
Culorile intense sunt din ce în ce mai apreciate în 2021, astfel nuanțe de roșu, galben, verde, portocaliu vor aduce în orice bucătărie în vitalitate și energie. Culoarea optimismului și a căldurii, galbenul devine un candidat de luat în seamă pentru persoanele interesate de amenajarea bucătăriei într-un stil îndrăzneț, vibrant, care va oferi o stare de bine, care va persista în timpul dedicat gătitului.
Dacă doriți să experimentați și mai mult, asocierea de două sau mai multe culori vibrante va domina încăperea, precum turcoaz și verde-mentă. Detaliile cu nuanțe de non-culori sunt bine-venite și chiar recomandate.
Mobila de bucatarie cu accente metalice
Accentele metalice atrag un plus de eleganță și de strălucire în bucătăria ta. Ele pot fi din alamă, argint, cupru sau inox. Un detaliu de efect ar fi înlocuirea mânerelor de nuanțe netre cu unele de alamă.
Odată ce te hotărăști asupra unui tip de metal, achiziționează accesorii din același material, precum tacâmuri, boluri de decor, plăci ceramice. Datorită suprafeței reflectante a metalelor, acestea vor ilumina încăperea când este activă o sursă de iluminat.
Mobila de bucatarie din lemn masiv
Mobila de bucătărie din lemn masiv, confecționată în principal din lemn de stejar sau fag, oferă un aer impunător, dar cald. Lemnul masiv este un element definitoriu al stilului clasic.
Pentru amenajarea bucătăriei cu lemnul masiv, se poate opta spre o bucătărie monocromă, folosindu-se exclusiv nuanțe de ocru, maro, bej. Altă opțiune ar fi folosirea unei palete de culori care va evidenția textura lemnnoasă a mobilei, precum un bleu sau un roz pudră.
Cum alegi culorile pentru mobila de bucatarie cu sticla
Datorită proprietății reflectante a sticlei, se va realiza impresia unui spațiu mai deschis, mai larg, amintind de clasicul truc al plasării oglinzilor într-o încăpere. O mobilă albă cu ușile dulapurilor din sticlă colorată poate fi o bună variantă pentru o atmosferă jovială, care va atrage atenția.
Culorile pentru mobile de bucătărie cu sticlă vor fi alese pentru a crea o impresie de continuitate în relație cu restul elementelor și finisajelor prezente.
Cum alegi culoarea pentru blatul de bucatarie?
Un alt element al bucătăriei care face diferența este blatul. El poate fi modelat în funcție de preferințe și în concordanță cu restul elementelor prestabilite (de exemplu pereții), iar astfel acesta se găseste realizat din marmură, lemn, piatră sau granit. După ce ai stabilit principalele așteptări, precum durata de viață, modul de întreținere sau designul, poți alege tipul de blat dorit.
Culori pentru blat din marmura
Un blat de marmură este ideal atât pentru o bucătărie tradițională, cât și pentru una modernă, fiind o bună opțiune pentru oricare context. Un alt plus este durabilitatea și rezistența împotriva dezvoltării bacteriilor și a alergenilor.
Nuanțele unui blat de marmură care vor plasa în avantaj estetica bucătăriei sunt alb, negru și combinațiile dintre aceste două non-culori. Cheia unui blat de marmură ales cu succes este prin crearea unui contrast între blat și restul elementelor regăsite în spațiul culinar.
Culori pentru blat din piatra/granit
Recomandarea alegerii unui blat de granit vine din termorezistența ridicată și durabilitatea sa. Deoarece acest tip de blat este un material natural, conferă autenticitate și este cel mai bine pus în evidență în culori neutre, fie acestea nuanțe de bej sau de gri, combinații de alb, crem și negru.
Granitul necesită tratamente de impermeabilizare, din cauza suprafeței sale poroase, dar este mult mai greu de zgâriat decât laminatul.
Blatul de bucatarie uni – cand il alegi?
Blatul de bucătărie uni poate fi ales atunci când spațiul este deja încărcat de elemente cu modele și pattern-uri încărcate. Dacă în bucătărie există deja mai mult de 3 culori vibrante, alegerea unui blat de marmură sau de lemn poate părea o alegere care va înghesui atmosfera. Astfel, prin blatul uni se poate materializa o suprafață constantă, care nu deranjează vizual. Culorile recomandate se încadează în sfera paletei neutre.
Cum integrezi blatul de lemn in bucatarie?
În alegerea integrării unui blat de lemn trebuie să ai în vedere că acest tip de blat are un grad de întreținere mai ridicat decât cele menționate anterior, deoarece lemnul este predispus în a se păta sau a se zgâria, însă lemnul aduce o mai mare căldură și apropiere de vital în bucătărie. Acesta trebuie curățat și întreținut eficient, fiind un blat de lucru, nu doar de prezentare. Blatul de lemn oferă o atmosferă rustică, ce poate fi integrată cu orice altă culoare.
Ce culoare are lumina perfecta de bucatarie?
Sursele de iluminare sunt un factor important pentru a definitiva atmosfera din spațiul de lucru și experimentare. Suprafețele alese vor fi puse în evidență cu ajutorul corpurilor de iluminat. Pentru blatul de lucru este recomandată o lumină mai puternică, albă, ce poate fi atașată de corpul de mobilier, iar pentru lumina de ambient din timpul servirii mesei, este de preferat o sursă ce emană lumină caldă.
Idei de combinatii de culori pentru bucatarie
În funcție de preferințele tale, dimensiunea spațiului și stilul ales, combinațiile de culori vor fi substanțial diferite. Nuanțele ușor de combinat, albul, bejul sau griul, crează o atmosferă aerisită și primitoare, iluminând spațiul, iar cele închise oferă un aer sofisticat, elegant și modern. Un alt aspect important ar fi textura și materialul din care e confecționat elementul estetic.
Amenajarea bucatariei in alb si/sau negru
Alb – negru, alb – gri, alb – verde, bej – maro sunt combinații de culori des întâlnite și care conferă un aer elegant. În ceea ce privește o bucătărie amenajată în alb sau negru, ori alb și negru combinate este de notat faptul că o culoare puternică, precum un roșu aprins sau un galben muștar va avea un impact vizual puternic. Alte asocieri ce vor aduce un plus de strălucire atmosferei alb-negru sunt realizate prin adăugarea unor nuanțe de auriu, de cupru sau de alte nuanțe metalice.
Amenajarea bucatariei in culori pastelate si alb
Nuanțele pastelate (roz deschis, albastru deschis, verde deschis, galben deschis, liliac pal) aduc în bucătăria ta o atmosferă jovială, inocentă. Aceste culori se vor potrivi de minune în combinație cu mobilă albă.
Un alt mod prin care se pot folosi culorile pastelate sunt prin transformarea acestora în elemente de accent, plasate pe fundaluri cu nuanțe neutre.
Amenajarea bucatariei in bleu/albastru si negru
Nuanțele asemănătoare cernelii, albastrul închis sau negrul, aduc un aer misterior încăperii, însă în combinație cu utilizarea lemnului de o nuanță mai deschisă, precum lemn de fag, pin, arțar, atmosfera devinde mai primitoare, mai călduroasă.
Desigur, se poate opta și pentru menținerea atmosferei de mister și eleganță și prin adăugarea unor accente metalice, dominate de griuri lucioase.
Amenajarea bucatariei in nuante de bej/cream
Nuanțele neutre nu vor da niciodată greș în amenajarea oricărui spațiu, fapt dovedit prin caracterul vestatil al acestor culori. În ceea ce privește bucătăria amenajată în nuanțe de bej sau crem este cea mai sigură alegere pentru a crea confortul și aerul călduros în care să vă puneți în aplicare abilitățile culinare.
Nuanțele neutre pot fi combinate cu piese de mobilier în culori pastelate, pentru a accentua atmosfera liniștitoare, cu deschidere spre experimentare.
Cum combini albastru cu nuante de lemn?
Datorită proprietății culorii albastru de a spori eficiența și de a contribui la menținerea productivității, se generează fascinație pentru nuanțele de turcoaz, albastru-marin, aqua și combinațiile de albastru cu alte texturi și elemente de accent. O astfel de combinație este materializată prin combinarea albastrului cu nuanțe de lemn.
Se poate opta spre amenajarea unor scaune din lemn cu perne de scaun bleumarin sau se pot vopsi pereții într-o nuanța de albastru pastel pentru a veni în flatarea unor cabinete din lemn. O altă introducere a culorii albastru lângă nuanțe de lemn ar fi prin alegerea unor plăci ceramice de culoare albastru-marin, care vor construi un mozaic.
Bucataria gri deschis cu accente de culoare
Griul deschis cu accente de culoare se potrivește de minune într-o bucătărie amenajată modern, deoarece griul denotă un aer elegant, modern. Accentele de roșu aprins, galben-canar, verzui sunt recomandate pentru piesele de mobilier situate într-o bucătărie zugrăvită în griuri calde sau reci. Această combinație îndrăzneață accentuează rafinamentul și eleganța încăperii.
Idei de bucatarii monocrome: mov, galben, portocaliu, rosu
În construirea unei bucătării monocrome, este imperios necesar să se realizeze un contrast redat de valoarea de luminozitate. Spre exemplu, mov închis-lila sau verde mentă-verde închis.
Trebuie să aveți în vedere faptul că nu este indicat ca spațiul să fie încărcat vizual. Lumina are un rol important în crearea unei atmosfere aerisite, în cazul optării pentru o bucătărie monocromă.
Bucataria in culori complementare
Deși folosirea unor culori complementare poate fi o provocare în integrarea acestora într-un spațiu limitat, cele trei combinații: galben-mov, roșu-verde și albastru-portocaliu, sunt destinate persoanelor îndrăznețe, care oferă și primesc culoare în viața de zi cu zi.
Rezultatul dat de asocierea culorilor complementare va oferi bucătăriei dinamism și jovialitate.
Sursa foto: pinterest.com