Ghid complet pentru amenajarea baii: 89 de poze, idei si modele de bai moderne

Baia are o imensă funcționalitate fiind locul unde îți faci igiena personală în fiecare zi.

Este un loc util, dar și o oază de relaxare după o zi lungă și grea.

În general, aici există următoarele elemente: cada sau cabina de duș, vasul de toaletă, lavoarul.


Amenajarea baii in functie de tipul de locuinta

Când vine vorba de design baie alegem în funcție de tipul de locuință și implicit de spațiul disponibil. Astfel vom avea baie la casă, baie în apartament de bloc, baie în mansardă. O amenajare baie la bloc este cea mai dificilă. 


Amenajarea baii la casa

Amenajare baie la casă vine cu multiple avantaje oferite în general de spațiul mai extins, aspect care oferă libertate de expresie. Primul lucru de care ar trebui să ții cont este stilul general al locuinței tale, apoi de dimensiunea încăperii pentru a avea parte de confort și relaxare.

De cele mai multe ori dacă locuința are mai multe etaje, pe fiecare etaj va exista o baie separată. Locuințele moderne mai au un aspect interesant: baie în prelungirea dormitorului pentru maxim de intimitate. Aveți mai jos câteva idei amenajare baie. 


Amenajarea baii intr-un apartament de bloc

O amenajare a baii la apartament poate fi dificilă deoarece, în general, spațiul este mic, iar alimentarea la sistemul cu apă face deja prestabilit locul obiectelor sanitare.

În funcție de tipul apartamentului și de construcția propriu-zisă, băile pot avea diverse dimensiuni: mari, mici, medii. Există și apartamente cu mai multe băi, una fiind mai mare decât celelalte. Pentru a amenaja cât mai plăcut baia din apartament este recomandat să ții cont de stilul și estetica locuinței pentru a crea un tot unitar. 


Cum amenajezi baia in mansarda

Baia în mansardă are de obicei dimensiuni reduse și conține doar vasul de WC și chiuveta, rar având și cabină de duș. O astfel de baie este cunoscută drept baie mică de serviciu și oferă funcționalitate, nu relaxare. 

Amenajarea baii in functie de dimensiunile acesteia 

Cel mai important aspect atunci când dorim să amenajăm o baie este dimensiunea deoarece va trebui să ne încadrăm în acea suprafață. Există amenajare baie 2mp, 4mp, 9mp, 6mp, etc. 


Amenajarea unei bai mici

Dimensiunile reduse ale spațiului sunt o provocare în ceea ce privește amenajarea unei bai mici.

Acestea vor fi funcționale, dar pot avea și un aspect estetic, în concordanță cu preferințele personale.

Ar fi bine să fii atent la culorile folosite. Dacă ai o cameră mică, nu folosi o paleta romatică complexă sau cu model complicat.

Nuanțele neutre, albul, tonurile de bej, crem, bleu sunt ideale pentru că oferă o senzatie de spațiu primitor. 


Amenajarea unei bai mari

În cazul unei încăperi de dimensiuni mari o amenajare baie mare este mult mai ușoară. Spațiul generos oferă posibilități multiple și nu îți limitează alegerile deloc.

Ar fi util să alegi mobilier, culori, corpuri sanitare și alte accesorii care să nu dea impresia de spațiu mai mic prin aglomerare. Esențial este și să respecți tematica generală de amenajare a locuinței și stilul personal ales. 


Cum amenajezi o baie ingusta si lunga

Băile înguste și lungi sunt poate cel mai dificil de amenajat datorită lățimii foarte mici.

De aceea, ar fi util să pui cele mai voluminoase corpuri sanitare în capetele încăperii pentru a lăsa spațiu pentru trafic. Corpurile suspendate și spațiile de depozitare ascunse sunt o idee foarte bună. De asemenea, alege culori neutre, cât mai deschise pentru a da impresia de spațiu generos și luminos. 


Amenajarea baii in functie utilitati

Baia în sine este o încăpere care are mai degrabă funcționalitate decât rol estetic. 

Amenajarea unei bai cu cada

Baia cu cadă este cea mai frecvent întâlnită formă de baie și este caracteristică unei băi de dimensiuni generoase. De obicei, o întâlnim la persoanele care vor să se relaxeze atunci când fac o baie mai lungă. Atunci când alegi să pui o cadă în baie este bine să ții cont de următoarele sfaturi:

  • Ține cont de tipul căzii – căzile sunt de mai multe feluri în funcție de formă, material, design și funcționalitate. Astfel căzile pot fi: cadă cu formă rotundă sau ovală, cadă dreptunghiulară, cadă pătrată, cadă pe colț. 
  • Ține cont de materialul de fabricație. În funcție de materialul din care este confecționată cada poate fi din: acril, oțel, fibră de sticlă, fontă, marmură, polimeri, lemn. 
  • Ține cont de design și funcționalitate. În funcție de design și funcționalitate căzile pot fi: cadă încastrabilă, cadă cu picioare, cadă cu stativ, cadă cu hidromasaj și diverse funcții.

Amenajarea baii cu dus

Cabinele de duș sunt un element caracteristic designului modern sau minimalist fiind preferate de persoanele cu un stil de viață activ care vor să facă un duș rapid, nu să se relaxeze în cadă.

Este, de obicei, întâlnit acolo unde spațiul este restrâns, dar poate fi încorporat și unei băi de dimensiuni mari. La alegerea cabinei de duș este bine să ții cont de următoarele elemente: 

  • Formă: cabinele de duș pot fi dreptunghiulare, rotunjite. În cazul băilor mici forma dreptunghiulară este cea mai indicată deoarece ocupă spațiu redus. 
  • Mărime: în funcție de mărimea băii cada poate fi mai mică sau mai mare. 
  • Modul de deschidere al ușilor: cele mai frecvent întâlnite sunt cabinele cu uși glisante deoarece fac economie de spațiu. Există și cabine cu uși clasice, dar au nevoie de mai mult spațiu. 
  • Înălțime: aici înălțimea este dată de încăpere, dar și de nevoile personale recomandarea specialiștilor fiind de aproximativ 2 metri. 
  • Material: este important materialul extremităților cabinei, în special cel al ușilor. Alegerea majorității vizează sticla deoarece este ușor de curățat și destul de rezistentă. Grosimea pereților de sticlă este de 3-8 mm. 

Cum amenajezi o baie de serviciu

Baia de serviciu se găsește de obicei în mansardă, are dimensiuni reduse și conține doar vasul de WC și chiuveta, rar având și cabină de duș. Se mai numește baie în mansardă și oferă funcționalitate, nu are rol estetic sau opțiune de relaxare. 


Modele de amenajare a baii in functie de stil

Domeniul de amenajăril interioare baie în special s-a dezvoltat și s-au creat mai multe stiluri chiar și aici, unde ai crede că nu este atât de ușor. Există băi în stil modern specifice tinerilor, băi clasice specifice iubitorilor de simplitate și tradițional, băi vintage, băi retro, băi în stil romantic, minimalist sau eclectic. Fiecare stil are avantajele și dezavantajele sale aducând cu sine frumusețea unei idei. 


Cum amenajezi o baie moderna

Baia modernă este în general specifică tinerilor deoarece își doresc un grad sporit de confort, dar și un design inedit al acestei camere. Elementele de bază când vine vorba de o baie modernă sunt:

  • Spații generoase destinate depozitării
  • Design minimalist
  • Forme geometrice
  • Corpuri sanitare din sticla sau marmură lucioasă
  • Elemente metalice: robineți, suporturi specifice băii

Modele de bai clasice

Stilul clasic presupune în primul rând eleganță, apoi funcționalitate, dar și elemente neutre de decor ce vor întregi imaginea și atmosfera deja creată.

Baia clasică va avea întotdeauna câteva elemente:

  • Mobilier minuțios lucrat
  • Oglinzi de mari dimensiuni
  • Sistem de iluminare format în general de corpuri din sticlă
  • Obiecte sanitare masive care vor oferi confort sporit
  • Pardoseală luxoasă care are un design deosebit

Amenajarea baii in stil vintage

Stilul vintage este unul dintre cele mai frecvent întâlnite stiluri de amenajare de băi.

Acest stil este apreciat pentru frumusețea și eleganța sa, pentru atmosfera magică creată. Stilul este definit de următoarele elemente:

  • Culori calde pe pereți, pastelate și subtile, alb, uneori prezența unui tapet cu motive florale
  • Mobilier din lemn care prezintă un aspect învechit
  • Corpuri sanitare din marmură
  • Accente de auriu sau alte metale care să pară învechite
  • Oglindă mare încadrată într-o ramă cu model deosebit

Cum amenajezi o baie in stil retro

Băile retro sunt inspirate din perioada retro care pare să aibă un farmec aparte.

Acest stil are următoarele elemente caracteristice:

  • Pardoseala cu modele, pereți încărcați de detalii
  • Corpuri sanitare masive
  • Corpuri de mobilier din lemn

Stilul minimalist in amenajarea baii

Stilul minimalist este extrem de frecvent în ziua de azi la persoanele care nu pun accent pe decorațiuni, dar își doresc un spațiu utilat funcțional, foarte simplu. Baia minimalistă respectă câteva principii de bază:

  • Culori neutre, alb sau negru, combinații între non-culori
  • Mobilier în linii simple, neutre, dreptunghiulare de obicei
  • Corpuri sanitare suspendate
  • Lipsă decorațiuni
  • Spațiu luminat foarte bine

Amenajarea baii in stil eclectic

Stilul eclectic este o reacție la minimalism și este caracterizat prin armonie si alăturare de obiecte care atrag atenția.

Pentru a crea armonie între elemente, poți alege o faianță cu modele aleatorii conținând forme geometrice, dar cu aer unitar. Aici poți integra tehnologii moderne sau design modern. De aceea, poți alege un vas suspendat de WC sau un lavoar pătrat cu montare pe blat. 


Amenajarea baii in stil romantic

Stilul romantic este legat de confort într-o atmosferă luxuriantă.

Include corpuri sanitare din ceramică de o calitate superioară, decor și mobilier din lemn deosebit.

De obicei, stilul romantic se îmbină cu cel vintage sau conține elemente de modernitate rezultând un stil deosebit, unic. Accentul va cădea pe decor deoarece este esențial pentru crearea unei anumite atmosfere. 


Cum arata o baie in stil shabby chic

Pentru a crea o baie shabby chic urmează următoarele sfaturi:

  • Ieși din tipare: combină mai multe stiluri, retro, vintage, minimalism. 
  • Folosește obiectele de artă în mod cât mai creativ: rame foto vechi pe etajere sau pe perete. 
  • Candelabre și cristale: un candelabru este un element inedit pentru baia ta. 
  • Experimentează cu materialele textile: poți avea o băncuță din lemn masiv acoperită cu perne mici. 
  • Alege cu grijă pardoseala: alege pardoseala din lemn lăcuită. 
  • Alege tapet: un tapet floral se potrivește stilului shabby chic. 
  • Rafturi deschise: aici poți depozita vaze cu flori, lumânări parfumate sau uleiuri aromatice. 

Cum sa amenajezi o baie luxoasa

Baia luxoasă este un model de baie care se potrivește persoanelor care au un stil de viață la un nivel ridicat de confort și eleganță. Este caracterizată de elemente de decor sau corpuri sanitare luxoase care vin la prețuri ridicate pe care nu și le poate permite oricine. Unele bai lux pot ajunge la zeci de mii de euro. 


Cum alegi culorile potrivite pentru baie

Culorile vor fi alese în funcție de stilul personal și de dimensiunea spațiului pe care îl ai la dispoziție. Astfel te poți juca alegând diverse tematici, culori și combinații de nuanțe pentru a crea atmosfera dorită. 


Amenajarea baii in culori neutre (in nuante de bej si crem)

Nuanțele de bej și crem se potrivesc de obicei stilului clasic, modern, minimalist și în special băilor de mici dimensiuni. 


Amenajarea baii in culori pastelate

Culorile calde și pastelate cum ar fi cremul, verdele deschis, bleu sunt specifice stilului vintage, romantic sau retro și pot fi folosite în băile de diverse dimensiuni. 


Amenajarea baii in culori puternice

Culorile puternice cum ar fi roșu, mov, galben, turcoaz sau orange sunt de evitat în spațiile mici deoarece încarcă și mai mult atmosfera. 


Amenajarea baii in alb si negru

Alb și negru formează o combinație de non-culori care inspiră eleganță, clasicism și echilibru. Sunt întâlnite în stilurile moderne, minimaliste și clasice. 


Modele de bai in doua culori

Cele două culori este bine să fie apropiate ca nuanță sau complementare pentru a crea un contrast plăcut ochiului. 


Cum alegi finisajele potrivite pentru baie

Deși ai fi tentat să crezi că nu sunt atât de importante, de fapt finisajele sunt foarte importante și au un rol bine definit în amenajarea unei băi. Amenajarea băii se va face alegând tipul materialului finisajelor. Astfel există mai multe materiale de finisaj pe care le poți utiliza în baia ta pentru a crea un design deosebit și o atmosferă de poveste. 


Cum alegi gresia si faianta pentru baie

De departe, gresia și faianța sunt cele mai importante alegeri când vine vorba de finisaj.

Sunt caracteristice stilurilor clasic, modern sau minimalist. Vei alege modelele în funcție de preferințe, culoare, design, dar și ținând cont de trăsături precum mărimea plăcilor de gresie. Gresia ar trebui să fie aderentă, adică să îți ofere siguranță când ești în baie. 


Modele de bai cu piatra naturala sau travertin

Piatra naturală este un element specific stilului modern deoarece creează impresia de baie luxoasă și confortabilă. Marmura este recomandată dacă îți dorești confort, lux și eleganță. Totuși este bine să știi de la început că piatra naturală este dificil de curățat și întreținut și are nevoie de produse dedicate. 

Travertinul este un tip de piatră naturală care are un aspect primitor. Îl vei alege dacă îți dorești o baie luxoasă, dar și armonioasă, de calitate și cu un aspect natural.

Poate fi întâlnit în mai multe stiluri de amenajare, în special în cele modern și minimalist.

În general se vor folosi accente de crem, bej și alb. 


Mozaicul in baie – idei si modele

Mozaicul este un tip de faianță sau gresie care a fascinat oamenii încă de pe vremea romanilor. Poți experimenta cu el punând o centură de mozaic pe pereți sau o pardoseală întreagă în culori vesele. 


Cum amenajezi o baie fara gresie si faianta (cu parchet si tapet)

Dacă nu îți place nici gresia, nici faianță, poți alege parchet și tapet. Parchetul in baie este o idee relativ nouă deoarece oferă atât confort, cât și un design deosebit. Tapetul vine în diferite modele pentru a crea atmosfera dorită. Poți astfel să recreezi o atmosferă de perioadă vintage sau retro. 


Cat de importanta este lumina din baie

Lumina din baie este de asemenea importantă. Este recomandat să ai lumină naturală pentru a crea impresia de spațiu mai mare și aerisit, dar și pentru a ușura activități precum rutina de îngrijire zilnică și de machiaj. 


Cum amenajezi o baie fara geam

Dacă nu dispui de o baie cu lumină naturală, va trebui să compensezi prin intermediul unui sistem de iluminare care să acopere două zone: funcțională și ambientală. 


Cum alegi elementele din baie

Elementele din baie vor fi alese în funcție de conceptul băii, dimensiune, necesitățile și preferințele personale. Aici vei include: lavoarul, cada, cabina de duș, oglinda, corpurile de iluminat, mobilierul. 


Cum alegi lavoarul pentru baie

Lavoarul va fi ales în funcție de două elemente: funcționalitate și design. Astfel vei alege un anumit design, dar o dimensiune care să nu aglomereze camera. 


Cum alegi cada

Căzile sunt de mai multe feluri în funcție de formă, material, design și funcționalitate. Astfel căzile pot fi: cadă cu formă rotundă sau ovală, cadă dreptunghiulară, cadă pătrată, cadă pe colț. În funcție de material vei alege între căzi de fontă, oțel, acrilic, lemn. 


Cum alegi cabina de dus

Atunci când alegi cabina de duș vei ține cont de forma și dimensiunea spațiului disponibil din baia ta. Există o mulțime de variante de cabine de duș cu forme și dimensiuni diferite în funcție de materialele folosite: PVC, sticlă. Cabinele de duș diferă datorită ușilor care pot fi:glisante, culisante, pivotante în exterior sau interior. Cabina de duș are inclusă o cădiță pentru duș care poate fi pătrată, dreptunghiulară, semicirculară, adâncă sau poate avea scaun. 


Cat de importantă este oglinda din baie și cum o alegi

Oglinda din baie va fi aleasă în funcție de dimensiune, stil și formă. De obicei dimensiunea oglinzii este la fel de mare ca chiuveta în sine pentru perfectă armonie. Dacă chiuveta este mai specială și are o dimensiune diferită de cea a oglinzilor de pe piață, poți oricând să apelezi la personalizarea oglinzii pentru a se potrivi perfect. Dacă ai două chiuvete, poți avea două oglinzi dacă ai suficient spațiu.     


Cum alegi corpurile de iluminat din baie

Corpurile de iluminat din baie sunt extrem de importante. Aici unele zone au nevoie de mai multă lumină decât altele. De cele mai multe ori băile din țara noastră nu au nicio fereastră sau au una destul de mică, de aceea lipsa luminii naturale ar trebui compensată cu lumina artificială. Cea mai bună idee este să montezi două surse de lumină în încăpere: una pentru uz general, una pentru uzul deasupra chiuvetei. Dacă baia are dimensiuni reduse, poți monta o singură sursă de lumină, dar să fie puternică. 


Alegerea mobilierului pentru baie

Mobilierului din baie nu i se acordă destulă atenție de obicei la amenajare baie, de aceea se ajunge la achiziționarea unor obiecte ieftine și de o calitate joasă. Totuși, mobilierul din baie este bine să fie și durabil, nu doar plăcut din punct de vedere estetic. Pentru a alege mobilierul care să îmbine perfect practicul cu esteticul este recomandat să pui în balanță calitatea și prețul. Acest raport este cel mai important indicator pe care ar fi bine să-l ai în vedere. Când alegi mobilierul din baie ar fi bine să ai în vedere următoarele elemente:

  • Bugetul alocat: element semnificativ, dar nu decisiv. Ar fi bine să fie corelat cu nevoile și preferințele tale. 
  • Materialele utilizate: unul dintre cele mai importante elemente de luat în calcul. Calitatea materialelor va influența calitatea mobilierului, rezistența și durata sa de viață. 
  • Mărimea băii: piesele de mobilier sunt de obicei corelate cu spațiul unde vor fi montate și utilizate. 
  • Mărimea familiei: în funcție de câți membri sunt, ce nevoi și dorințe au fiecare, vei alege acel mobilier care să satisfacă toate cerințele. 

Sfaturi pentru amenajarea unei bai cu buget redus

Amenajare baie atunci când bugetul este redus poate fi dificilă, de aceea ți-am pregătit câteva sfaturi utile pentru interior baie: 

  • Alege stilul minimalist cu cât mai puține obiecte posibil
  • Nu aglomera spațiul cu mobilier inutil
  • Nu depozita în baie lucruri de care nu ai nevoie
  • Folosește suporturi multifuncționale sau nișe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *