Marsala – Culoarea anului 2015

În fiecare sfârșit de an Institutul Pantone lucrează la alegerea culorii care va deveni tendința anului următor atât în fashion cât și în designul interior. Anul 2015 ne aduce o culoare intensă al vinului Marsala, care se produce în una din provinciile italiene.

” Marsala – culoarea, care conține tonuri de bordo-roșu și maro. Fiind combinate, acestea crează un acord cald de culoare cu tentă foarte elegantă. Nu este surprinzător că nuanța vinului este apreciată în egală măsură de persoanele în vârstă, dar și de generațiile mai tinere.

Ar trebui să facem o diferență între “a fi în pas cu moda” și a folosi tendințele ca sursă de inspirație. De accea mai jos vom vorbi despre succesul de a combina culoarea Marsala în designul interior pentru a crea o ambianță relevantă și progresivă.

Accentul Marsala pe un fond alb sau gri

Pe un fundal de culoare acromatică (negru, alb, gri) pot fi folosite orice nuanțe mai intense, pentru a fi scoase în evidență. Și culoarea Marsala nu este o excepție, așa cum pe un fundal neutru își va arăta propria intensitate.

Folosiți Marsala ca accent de culoare pe obiecte de mobilier: canapea, scaune, covoare etc. pentru a transforma spațiul din unul plictisitor în unul vesel și personalizat.

Îmbinarea culorilor neutre cu nuanțe saturate de roșu-vișiniu reprezintă o soluție elegantă pentru interioare de bucătării moderne, biblioteci sau holuri. Avantajul îl are și amenajarea încăperilor contemporane – retro, în care obiectele cu texturi învechite se combină perfect cu obiecte cu suprafețe lucioase moderne.

Îmbinarea tonurilor naturale și Marsala

Profunzimea culorii vinului provine din mediul natural rural în care vița de vie este cultivată sub soarele fierbinte al Siciliei, și umple aerul cu o aromă catifelată. De aici rezultă un interior armonios – când tonurile calde de pământ sau vegetație se armonizează cu Marsala.

Combinația perfectă se obține și atunci când Marsala este alăturată cu nuanțele de bej, vanilie, culori deschise de maro, ocru sau verde deschis, acestea transmit o impresie de armonie și liniste în orice interior.

Combinația elegantă dintre Marsala și nuanțele reci

Așa cum Marsala este o culoare calda, dar închisă ca ton, ar trebui de remarcat faptul că îmbinarea cu nuanțele reci ar evidenția-o și i-ar reda mai mult farmec. De aceea, Marsala pare destul de neobișnuită ca senzație vizuală, dar foarte atractivă în apropierea suprafețelor reci, cum ar fi pereți în nuanțe de cobalt, textilelor în tonuri marine și turquoise, astfel încurajează claritatea prospețimei.

Să nu vă fie teamă de contrastul culorilor calde și reci, datorită lor se crează o armonie imprevizibilă în designul interior.

Dozarea culorii

În interioarele în care atât pereții cât și tapițeria mobilierului sunt în tonuri reci, se cere o atenuare de ansablu prin introducerea unor culori calde. De aceea, obiectele de decor în culoarea Marsala și tonurile ei adaugă un aspect mai primitor și moale.

Puteți încerca această tehnică, prin a folosi culoarea Marsala într-o cantitate mică, dar dozată potrivit, pentru a schimba aspectul spațiului. Așezați pe canapea câteva perne decorative, folosiți huse de culoarea roșu-maro pentru scaune și draperii iî aceeași nuanță.

Într-un interior minimalist, Marsala poate revigora foarte mult mediul ascetic cu ajutorul a câtorva accente de bordo în zona de relaxare, cum ar fi sufrageria sau de ce nu chiar dormitorul matrimonial. Optați pentru huse de scaune sau fotolii în această culoare sau puteți schimba atmosfera cu ajutorul decorațiunilor colorate în diferite nuanțe ce derivă din această culoare: draperii, fețe de pernă, vase, farfurii, tablouri etc.

Deși Marsala este a fost tendința anului 2015, poate fi integrata foarte ușor și în interioarele actuale, important să vă ghidați după regulile recomandate de mai sus. Spor la schimbări.

Vă recomand să citiți și despre culoarea anului 2016 Rose Quartz si Serenity, dar și despre Tendințele de culoare pentru interiorul din 2018 conform Institutului Pantone

Sursă poze: Pinterest și Pantone

Share:

CONTACT

Ești pregătit pentru o nouă experiență? Suntem aici să ascultăm viziunea ta și să o transformăm în realitate.
Sediu București
Piața Dorobanților 4, Sector 1, București, România
Telefon

+4 0758 739 654

Email

contact@creativ-interior.ro